Trăim într-o ficțiune terifiantă al cărei cîmp de înspăimîntare e provocat de presă, e întreținut de politicieni și e suportat de populație. Peste cîteva luni, cînd ceața fricii se va risipi și cînd vom afla adevărul despre aceaste săptămâni, ne vom cruci cît de naivi am putut fi. Deocamdată, un microb a fost scos din rîndul milioanelor de germeni care ne parazitează mereu trupul și a fost preschimbat într-un monstru apocaliptic amenințînd omenirea. La această amenințare, reacția politicienilor a fost un abuz de zel: de teamă că vor fi arătați cu degetul că nu au făcut nimic, au recurs la cele mai absurde măsuri de izolare, al căror rezultat este un neașteptat colaps social. În felul acesta, o viroză care nu era cu nimic mai nocivă decît valurile periodice de contaminare virală din fiecare an a pus la pămînt Europa. Prevenirea acestei viroze provoacă mai multă durere decît simptomele ei.

O viroză trece în șapte zile cu tratament și tot în șapte zile fără tratament. E totuna cu a spune că nu există nici un remediu țintit asupra vietăților de tip viral, pentru simplul fapt că virusul nu are metabolism propriu. Nu ai cum să-l țintești în miezul organismului pentru simplul fapt că nu are așa ceva. El e simplă informație depusă în molecule chimice. Dacă împotriva bacteriilor s-au descoperit antibiotice și dacă împotriva ciupercilor s-au inventat antifungice, în fața  virușilor sîntem dezarmați sub unghi chimic. Și totuși, nimeni nu moare din cauza milioanelor de viruși care ne forfotesc pe piele sau care ne intră în flora intestinală. De ce? Fiindcă omul are o imunitate cu care a supraviețuit secole la rînd în fața canonadei de microbi din jur. Grație acestei imunități, coronavirusul va fi ținut într-o coabitare benignă cu ființa umană. O simbioză ca atîtea altele din lanțul filogenetic. E un altfel de a spune că epidemia de acum se va încheia cînd 70% din populație va suferi o imunizare activă prin expunere directă la virus. Dar eradicare a pecinginei virale nu există. Izolarea de acum doar încetinește o imunizare care oricum va avea loc cînd vom da nas în nas cu virusul. E ca un moratoriu viral la o întîlnire pe care nu o poți evita.

Tragi te timp, tărăgănînd un rendez-vous implacabil. Și atunci de ce blocajul total al vieții publice? De ce interdicția de a intra în biserici, mai ales acum cînd bate Paștele la ușă? De ce obligația de a nu intra în parcuri? De ce nebunia de a închide toate restaurantele, toate cafenelele, toate barurile? În bunker de te-ai ascunde, în gaură de șarpe de te-ai furișa, dacă imunitatea te trădează, în lupta cu boala nu ai sorți de izbîndă.

Medicus curat, natura sanat. Medicul tratează, natura vindecă. Medicul nu poate decît să îngrijească pacientul, dar dacă natura lui imunitară nu-l ajută, lupta e pierdută. Cei care mor în spitale nu-și dau duhul din cauza virusului (este cea mai mare măsluire pe care presa o săvîrșește zilnic în privința deceselor din spitale), ci din cauza tarelor prealabile sau din cauza bolilor nosocomiale. Afecțiunile nosocomiale (infecțiile intraspitalicești) omoară cu mult mai mulți pacienți decît acest minuscul virus pe care presa l-a preschimbat în dușmanul eschatologic prin excelență. Un virus ridicat la rang de Leviathan malefic este marea cacealma la care presa se dedă din lăcomia irațională a sporului de audiență. Urmarea este o populație înspăimîntată care chiar crede că un strigoi microscopic umblă pe străzi vînînd oameni. Din cauza spaimei ca nu cumva să fie el însuși infectat, orice român suferă de suspiciune profilactică: își privește semenul ca pe un posibil focar de contaminare. Zilele trecute, mergînd în metrou, o persoană din apropiere a început să strănute. Brusc toate privirile s-au întors amenințătoare spre el. Sărmanul și-a înghițit strănutul, iar pe fața  lui se citea frica de a nu fi încolțit.

S-a ajuns la o bănuială generală de ordin epidemic, un fel de prezumție de vinovăție sub unghiul posibilei molipsiri de la primul venit. Cînd văd trecători purtînd măști precum niște botnițe de protecție iluzorie, mă întreb ce ar face dacă li s-ar spune că o cască de hockey sau niște ochelari de sudor ar scădea simțitor riscul de contaminare. Mai mult ca sigur că își vor pune căști de hockey și ochelari de sudor spre a-și domoli, marea, sîcîitoarea, oribila frică. Știți cazul canceroșilor care sînt în stare să bea urină în nădejdea că vor scăpa de boală. Dar ni s-ar cere să ne punem căciuli cu coarne și să ne vopsim fața în negru, o vom face numai de frica de a nu fi la rîndul nostru contaminați. Peste cîteva luni, cînd vom afla adevărul, ne vom mira de cît de creduli am fost. Ce trăim nu e o pandemie, ci o panpsihoză de ordinul fricii pe care mass-media a împins-o la prag paroxistic. În această panpsihoză, minusculul virus e un actor secundar într-o hiperbolă fatidică al cărei deznodămînt numai benign nu poate fi. Bill Gates propunea de curînd ca persoanele infectate cu coronavirus să poate microcipuri menite a le înregistra orice deplasare cu potențial molipsitor. În sfîrșit: oamenii vor fi marcați precum vitele spre a nu li se pierde urma.

– preluare activenews.ro