Joomla TemplatesBest Web HostingBest Joomla Hosting

Kombucha - Ciuperca din borcanul cu ceai

 

Ciuperca din borcanul cu ceai

Acum mai bine de 2000 de ani, în China, în timpul dinastiei Tsin, a fost descoperită o ciupercă despre care se spunea că ar aduce nemurirea. Era o vieţuitoare stranie: creştea numai în ceai negru îndulcit, se dezvolta rapid ca o masa gelatinoasă şi nu prea placută la vedere, iar lichidul gălbui obţinut prin filtrarea sa avea un gust foarte plăcut si înviorător. Mai târziu cu câteva sute de ani, a fost oficializată ca leac şi în Japonia, în timpul împăratului Inkyo, care suferea de o boală digestivă gravă, pe care nici un medic nu se pricepea să o tămăduiască. A ajuns atunci la curte, se spune, un medic venit din China, doctorul Kombu, care a adus cu el o băutură plăcuta la gust, preparată dintr-o ciupercă miraculoasă. Miraculoasă, pentru că împaratul nu numai ca s-a vindecat ca prin farmec, dar s-a simţit şi mai tânar şi mai viguros ca niciodată. Entuziasmat, el a numit ciuperca dupa numele medicului care a adus-o - Kombucha.

Din extremul Orient, ciuperca a fost adusă apoi de negustori în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, fiind cunoscută sub numele de "ceaiul kwas". Nu se ştie exact când a ajuns acest elixir în Europa, însă cert este că în mănăstirile benedictine el era folosit intensiv de călugari, încă din secolul al XVIII -lea. Zeama acestei ciuperci era un remediu preţios contra reumatismului, a gutei, a deranjamentelor digestive, dar şi a otravirilor, a bolilor infecţioase şi a anumitor forme de cancer. Încă de la 1915, au început studii sistematice, facute mai ales în Rusia, în Germania si în Ţările Baltice, despre acest remediu pe cat de straniu, pe atat de eficient într-o sumedenie de boli. În paralel, datorită faptului că este usor de obţinut casnic, el a devenit un leac de medicină populară extrem de răspândit, care a căpătat o faimă aproape ocultă. Despre Kombucha se spune ca întinereşte şi redă vigoarea pierdută, elimină efectele otravirilor lente ale organismului şi apară de majoritatea bolilor, fiind un fel de panaceu. Este folosit din Urali şi până în Elveţia sau Spania. S-a creat o mică legendă în jurul acestui remediu, care este întrebuinţat într-o multitudine de afecţiuni, de la cele banale la cele mai grave.

 

Ce este de fapt Kombucha?

Este o colonie de nu mai puţin de 12 specii de microorganisme (după unii cercetători sunt mult mai multe), care convieţuiesc în simbioză, alcatuind un sistem biologic fascinant prin complexitatea şi organizarea sa. In principal, colonia este compusă din bacterii "prietenoase" şi ciuperci (drojdii), care transformă zahărul în care cresc, precum şi principiile active ale ceaiului negru, în substanţe cu efecte vindecătoare remarcabile.

 

Care este secretul puterii vindecatoare a acestui remediu?

Desi analiza chimica a ciupercii nu a fost elucidata complet, se stie deja ca ea contine cantitati insemnate de vitamina C, precum si vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B12), ceea ce justifica in buna masura proprietatile sale reintineritoare si de stimulare a rezistentei naturale a organismului. Apoi, in acest elixir au fost descoperite substante antibiotice si antivirale foarte puternice, care explica folosirea sa cu succes contra bolilor infectioase.
Poate cea mai importanta proprietate a sa este cea detoxifianta, de unde si utilizarile sale in tratarea reumatismului, a gutei, precum si a bolilor de piele. De asemenea, contine si substante cu efecte hormonale, motiv pentru care este recomandat ca remediu pentru varsta a treia, dar si pentru copiii aflati in crestere, pentru cei aflati la pubertate si care se confrunta cu fenomenele neplacute specifice acestei perioade

 

Cum se obtine Kombucha?

 

Obţinerea acestei băuturi este destul de laborioasa, însă se poate face şi casnic, dupa cum vom vedea în continuare:

• Într-un vas cu un litru de apă clocotită se pun 2 linguriţe de ceai negru, se acoperă şi se lasă să infuzeze vreme de 30 de minute, după care se strecoară şi se amestecă bine cu 100 g zahar.

• Ceaiul astfel obţinut se lasă să se răcească complet, până ajunge la temperatura camerei, după care se pune într-un borcan cu gura largă.

• Se adaugă în borcan un strat gelatinos de Kombucha şi cateva drojdii (adică depuneri de pe fundul vasului) dintr-o cultură veche, după care se acoperă gura borcanului cu un tifon.

• Ceaiul cu zahăr va fermenta imediat, dar se lasă să stea 8-12 zile, după care se filtrează. Acest timp este necesar pentru ca microorganismele prietenoase din această colonie să aiba timp să consume zaharul şi sa-l transforme în substanţe cu efecte vindecatoare.


• După trecerea celor 12 zile, se face filtrarea prin tifon, iar lichidul obţinut se trage în sticluţe, care se tin la rece (termenul de valabilitate este de 15 zile), în timp ce masa gelatinoasă ramasă se foloseşte pentru noi culturi.
Atunci când preparam Kombucha, trebuie sa avem în vedere cateva lucruri esentiale: în primul rând, toate vasele în care se face prepararea trebuie sa fie foarte curate, fără urmă de hrană, care ar putea strica această cultura. De asemenea, macerarea nu trebuie facută în locuri neigienice, cu mirosuri grele (cum ar fi cel de prajeală) sau cu mult abur, intrucat altereaza calitatea preparatului. Trebuie folosit numai ceaiul negru (Thea sinensis), intrucat aceasta ciuperca nu creste în infuzia altor plante.
Boli in care este folosita cu succes Kombucha
Intern:

Constipatie, colita de putrefactie - se tin cure de lunga durata (minimum o luna) cu Kombucha, care reechilibreaza flora intestinala si astfel imbunatateste tranzitul intestinal si elimina microbii daunatori. Se beau minimum doua pahare pe zi, de regula pe stomacul gol. Este un remediu valabil si contra candidozelor digestive, pentru atenuarea efectelor nocive ale administrarii antibioticelor, pentru stimularea digestiei.

Hemoroizi - in fiecare dimineata se beau doua cani (aprox. 600 ml) de Kombucha. Pe langa eliminarea constipatiei, acest remediu are efecte antiinflamatoare si tonice venoase, care vor fi de un real folos in aceasta afectiune.

Reumatism, guta - o cura de doua luni, in care se consuma zilnic jumatate de litru - un litru din acest preparat, are efecte de dezintoxicare remarcabile. Un anumit compus produs de aceasta ciuperca (acidul glucuronic) ajuta la inactivarea si eliminarea din organism a substantelor toxice, fiind un ajutor nepretuit in tratarea acestei categorii de afectiuni.
Prevenirea si combaterea aterosclerozei si hipertensiunii - pacientii care sufereau de aceste boli si care au fost tratati intr-un spital din Riga (Lituania) cu acest remediu au prezentat o ameliorare certa a starii lor de sanatate. Se administreaza 3 pahare de preparat pe zi, in cure cu o durata de minimum trei luni.

Durerile de cap de origine nervoasa - consumarea a 2-3 pahare de Kombucha poate opri din fasa migrenele care apar pe fondul stresului si al suprasolicitarii nervoase.

Gripa, guturai, boli epidemice in general - studii recente de laborator au pus in evidenta faptul ca anumite substante secretate de Kombucha au efecte de neutralizare a virusurilor si a majoritatii bacteriilor. Mai mult, acest remediu este un stimulent puternic al imunitatii pe termen lung. De regula, se fac cure de doua saptamani pentru intarirea rezistentei naturale a organismului, timp in care se consuma jumatate de litru pe zi de preparat.

Starile de anxietate, iritabilitate - se diminueaza in timp, atunci cand se consuma regulat acest remediu. Inca nu se cunosc foarte clar substantele care genereaza acest efect, dar este cert ca bautura din Kombucha intr-adevar linisteste nervii, alunga tristetea si reda pofta de viata. Se consuma zilnic inainte de fiecare masa cate o jumatate de pahar de preparat.

Adjuvant in tratarea calculozei renale si biliare - se bea in fiecare zi cate un litru de Kombucha, de preferinta dimineata. O cura dureaza 7 zile si se poate repeta lunar.

Adjuvant in tratamentul cancerului - in fosta U.R.S.S. s-au facut cele mai multe studii referitoare la efectele acestei ciuperci in tratarea si mai ales in prevenirea cancerului. Inca din 1951, cand au inceput si primele experimente nucleare, care au declansat in unele zone o adevarata epidemie de cancer, Unitatea Centrala de Cercetari Oncologice si Academia din Moscova au inceput sa cerceteze cum actioneaza "ceaiul kwas" (cum este numit in aceasta tara) in boala canceroasa. S-a ajuns la concluzia ca prin efectele sale intens depurative, de stimulare imunitara (intre altele, administrarea sa stimuleaza productia de Interferon) si vitaminizante este un remediu excelent de protectie impotriva cancerului. De asemenea, poate fi folosit cu succes in tratarea cancerului de colon in faze incipiente si a leucemiei. De regula, se bea un litru din acest remediu pe zi, in locul apei de baut, in cure de lunga durata (minimum 45 de zile).

Atenuarea efectelor intoxicatiilor lente cu metale grele, gaze toxice, deseuri radioactive - tot savantilor sovietici le apartin si studiile facute in regiunile Solikamsk si Beresniki din vestul Muntilor Urali, unde se inregistrau foarte putine cazuri de cancer si alte boli cronice, in ciuda poluarii intense din aceasta zona cu deseuri industriale cu mercur, plumb, materiale radioactive. Concluzia a fost ca bautura de Kombucha utilizata in mod traditional de populatia din aceasta zona pur si simplu ajuta la eliminarea acestor materii toxice din organism si previne imbolnavirile. Se consuma un litru de preparat pe zi, in cure de 30 de zile, cu 7 zile de pauza intre ele.

Aplicatii externe:

Amigdalita, dureri de gat - se face gargara cu un pahar de bautura concentrata de Kombucha. In plus, se bea zilnic cate o jumatate de litru de remediu pana la insanatosire.

Ten cu aspect incarcat - se curata in fiecare seara tenul cu un tampon de vata inmuiat in acest preparat. De asemenea, se consuma dimineata, pe stomacul gol, 1-2 pahare de Kombucha.

Precautii si contraindicatii

Intrucat este un stimulent destul de puternic al digestiei, Kombucha va fi administrata cu prudenta in cazul gastritei hiperacide. De asemenea, va fi luata in doze mici la inceput de persoanele care sufera de colita de fermentatie, oprind administrarea imediat ce apar simptome neplacute.
Desi are un procent scazut de alcool (0,5%), acest remediu nu va fi consumat in cantitati foarte mari de catre cei care trebuie sa conduca masina, care au activitati ce necesita un inalt grad de precizie si control.
Ilie Tudor

span style=

span style=

Share
 
Cuvânt de Învăţătură
Un om cu bună conştiinţă poate să se împrietenească cu oricine, iar cel rău se chinuieşte şi nu are linişte nici în singurătate.
parintele Arsenie Boca