Joomla TemplatesBest Web HostingBest Joomla Hosting

Nouă ne pasă de Roşia Montană!

Social

De ce ar trebui să ne pese de Roşia Montană?

Într-un oraş plin de praf şi cu un trafic infernal, când în ţară e degringoladă şi politicienii nu reprezintă interesele românilor, unde clanurile mafiote fac legea si oamenii sunt tot mai individualişti, de ce ar trebui să ne pese şi de Roşia Montană?

În Roşia Montană, la numai 130 de km de Cluj, se propune construirea celei mai mari mine de aur la suprafaţă din Europa, mină care va folosi procesul de cianurare pentru extragerea metalului aurifer. Pentru ca această mină să poată fi contruită, gospodării, biserici şi morminte vor trebui strămutate, 2 munţi vor dispărea şi o întreagă vale va fi transformată în depozit al sterilului rezultat din procesul minier.

Dar Roşia Montană încă există şi Satul trebuie susţinut până nu e prea târziu!

Roşia Montană există încă din cauza unei mâini de localnici pentru care trecutul străbunilor şi  viitorul copiilor lor nu este de vânzare. Roşia Montană există încă din cauza unor tineri care cred ca ei sunt aurul. Roşia Montană există încă din cauza unor oameni care cred că aurul are valoarea pe care noi i-o dăm noi şi nu este mai important decât patrimoniul nostru cultural, resursele noastre naturale şi viaţa noastră în general.

Dincolo de cianură şi aur, de reclame televizate şi Greenpeace în lanţuri în faţa guvernului, Roşia Montană ne priveşte pe toţi şi trebuie să ne spunem părerea.

Pe forumul deschis pe site-ul Camerei Deputaţilor http://www.cdep.ro/informatii_publice/ forum.dispPost?subid=1&tmpl=1, 96% dintre cei care au votat s-au pronunţat împotriva proiectului minier. Forumul este încă deschis şi nu este prea târziu să-ţi spui părerea sau să afli mai multe despre acest proiect.

Roşia Montană reprezintă un precedent deosebit de important şi cum se va sfârşi întreaga poveste, aşa va rămâne scris în istoria noastră până la adânci bătrâneţe. Dacă vom alege să luptăm în continuare pentru un viitor verde şi o dezvoltare durabilă, probabil că România va arăta altfel în următorii ani. Dacă vom decide să vindem tot ce avem mai de valoare, incluzând patrimoniu cultural, biserici şi morminte pentru a face loc unui deşert cu cianuri, atunci nu mai avem dreptul să visăm la un viitor mai bun.

Vom trăi până la adânci bătrâneţe într-un oraş plin de praf şi cu un trafic infernal, într-o vara prea devreme şi prea caldă, într-o ţară haotică în care politicienii fură nu numai telefoane mobile ...

Roşia Montană nu este de vânzare!

Informaţii despre campania Salvaţi Roşia Montană: www.rosiamontana.org.

Share
 
Cuvânt de Învăţătură
Un om cu bună conştiinţă poate să se împrietenească cu oricine, iar cel rău se chinuieşte şi nu are linişte nici în singurătate.
parintele Arsenie Boca